Vremuri…

Am inceput sa scriu acum vreo patru ani. Ce vremuri… Blogosfera era altfel, nu erau asa de multi bloggeri, nici unul nu faeca bani din asta. De aceea toti scriau pentru ca le place, nu fiindca sperau sa faca bani din asta. Desigur, au ramas si exista multi blogeri care scriu din placere si pe langa asta fac si o caruta de bani.
Еrau vremurile acelea când Arhi era Cetin şi îl înjura pe Zoso de mama focului (ca de altfel 80% din blogosferă), era Subiectiv cu materiale la fel de bune ca şi astăzi, era Krossfire cu relatări interesante despre orice, Jeg înjurat şi atunci de mulţi, piticu, Gramo, fulgerică, nihasa şi mulţi alţii de care nu îmi aduc aminte chiar în acest moment. Nimeni faimos n-avea blog.

Apoi a venit tolontan, care a fost printre primii hyper-bloggeri faimoşi, urmat de alţii gen Năstase şi Iliescu, si mai noi de Mircea Badea. Se născuse o altă generaţie de bloggeri. Au apărut şi alţii pe parcurs. Îi mai citesc, când apuc pe Buddha, Comănescu, Olix, Mănac, Cabral, Driha, Ciutacu, Chinezu, Dono şi dordzbor.

Totuşi regret acele vremuri. Erau mai simple, mai amuzante…

mariusnicolescu.wordpress.com

Am importat toate insemnarile de pe mariusnicolescu.wordpress.com aici. Peste 800 de insemnari si 3000 de comentarii. Ce vremuri…
Problema mea e alta. mariusnicolescu.wordpress.com inca primeste peste 150 de vizitatori pe zi, desi nu am mai scris acolo din noiembrie 2007. Este incredibil. M-as intoarce sa scriu acolo, de vreme ce inca exista momentum, insa nu stiu daca e alegerea cea mai potrivita. Astept niste comentarii de la voi. Sa ma intorc pe mariusnicolescu.wordpress.com, sau sa cresc acest blog. A treia varianta ar fi sa las numai video aici si sa scriu acolo.
Chiar as fi recunoscator sa ma ajutati in aceasta dilema.

Să cheltuim cu spor…

Să luăm o situaţie ipotetică (reală pentru unii) şi să răspundem la întrebarea următoare:

 în vremurile astea căcăcioase, pe ce să îmi cheltui sumele nemuncite, câștigate din reclama de pe blog?

Păi, să vedem:

 

  1. Mi-aş lua naiba o maşină. Golfurile mi se par urâte de băune şi cam toată lumea are golf. La ce naiba îţi trebuie Golf? Nu, nu, mi-aş lua un Citroen. Alea-s maşini drăguţe. Sau un Volvo, dar alea-s prea scumpe. Normal că nu în leasing, că aş face, ipotetic din nou, atât de mulţi bani din blog încât să îmi permit să o iau cu banii jos.
  2. Cel mai tare leptop de la Apăl. Şi un ifone şi ce naiba au mai scos ăia pe piaţă. Contează că plătesc aproape de două ori pentru, în principiu aceeaşi calitate? NU, da, bre, sunt cul. Sunt foarte cul, cine plm mai are leptop Apăl. Nimeni. Deci sunt cul.
  3. O călătorie cu Orient Express. Te plimbă de Paris la Sinaia şi pe urmă la Istanbul cu trenu pentru numai vreo 6000 de lire sterline. Eftin, nu glumă. Iar pe terasamentul românesc pun pariu că e paradisukl pe pământ. Noroc că locomotiva aia cu aburi sau cu ce-o fi ea nu prinde mai mult de 60km pe oră aşa că să nu ne îngrijorăm, se mişcă numai un pic mai rapid decât un rapid românesc. 
Păi şi cam atât din seria lucruri inutile. A da, hosting pe punct ro, fiindcă e o plăcere să mergi la bancă să trimiţi un cec către mândrii care se ocupă cu asta. Ce, noi om fi proşti ca în afară să rezolvăm treaba asta în zece minute cu credit cardul? 

Aruncaţi Blackberry-ul şi bucuraţi-vă de viaţă!

Omul din ştirea următoare este oficial idolul meu:

Preşedintele unui important fond de investiţii din Statele Unite, Andrew Lahde, a părăsit afacerea care l-a îmbogăţit, nu înainte de a trimite o scrisoare în care îi numeşte “idioti privilegiaţi” pe competitorii săi şi le mulţumeşte “proştilor” de traderi care l-au… îmbogăţit.

Afaceristul care dă dovadă de un aşa exces de sinceritate şi cinism are doar 37 de ani, iar compania sa de 80 milioane de dolari, Lahde Capital Management, a obţinut profituri uriaşe anul trecut, după ce a mizat pe faptul că piaţa subprime va pica. Compania a obţinut un profit de 866% în 2007 şi a devenit astfel unul dintre cele mai profitabile fonduri de investiţii din istorie.

Ştirea întragă aici.

Dragă Arhi,

În ziua în care m-a născut mama mea la maternitate s-a uitat la faţa mea plină de un lichid ciudat şi mi-a zis: de astăzi tu să-l citeşti pe Arhi… 
Da, Arhi, este adevărat. Eu nu te citesc de câţiva ani precum alţi proşti. Eu te citesc de când m-am născut, şi mama la fel, şi bunica nici nu mai spun. Avem postere cu tine prin toată casa, iar Arhi TV face mai mult rating la noi în casă decât OTV.
Dar acum să nu mă mai lungesc atâta, iată de ce ţi-am scris acest imeil. Eu am început un glob. Nu de crăciun, un glob pe internet, de-ăla cu text. Şi cu poze. Şi cu gramatică îndoielnică. Dar n-are nimic. Ştiu că mă urăşti deja, toată lumea mă urăşte. Chiar acum îmi curg lacrimi pe tastautra appelului meu. Dar asta nu contează. Urăşte-mă cât vrei, mie nu îmi pasă. Eu vreau doar să îţi spun că mi-am făcut blog. N-am talent, n-am bani, dar nici nu vreau bani, cui plm îi trebuie bani? Eu nu vreau bani. Eu vreau să mă citeşti tu. Dacă nu ai fi tu, lumea mea s-ar prăbuşi, chiar dacă ştiu că mă urăşti şi mă înjuri.
Te rog să mă înjuri pe blog, dacă mă vezi pe stradă dacă se poate să mă scuipi, să îmi tragi cu bâta în cap şi să mă arunci într-o canalizare. I’ve been a naughty boy.
Altfel, eu nu sunt ghei, doar emo.
Şi nu uita să mă scuipi. Am menţionat asta. Azi m-au scuipat doi. M-am simţit bine, a fost foarte revigorant. Le-am zis că am blog şi că o să îi trimit imail lu Arhi ca să mă scuipe şi el. Azi am realizat că îmi place să fiu scuipat.
Dar să nu o mai lungesc, că ştiu că mă urăşti şi mă înjuri acum şi probabil ai vrea să mă omori, norocul meu că sunt în Canada.
Te puuup Arhi şi sper să mă citeşti şi să zici de mine la tine pe blog. de aseminea aştept un răspuns de la tine şi poate un scuipat (dacă poţi să îl trimiţi prin poştă ar fi super). Adresa mea este P.O. Box 666, Montreal, Canada.

Cu respect,
Un adolescent forţat să se mute cu părinţii în Canada şi care vrea să fie scuipat.

(n-am înnebunit de tot, e legat de asta)

((poza e de aici: http://lh5.ggpht.com/_ENhm_qqhUNE/SChs11f9atI/AAAAAAAAA-c/fG7-9jWNdzY/IMG_4308.JPG))

trichinel e faimos

Iată că personajul despre care vorbeam în această ediţie a Raportului a devenit faimos. Cum? Păi daţi repede click aici şi vedeţi cum. Ţin pe această cale să îi menţionez lui tricinel să se bucure repede că nu o să mai aibă parte de atâta expunere în viaţa vieţilor lui. Felicitări tricinel şi la mai mare.

Raportul lui Nicolescu 7

Astazi vorbim despre un dobitoc si cum crede el ca poate sa isi atraga vizitatori pe blog, intrebandu-i daca si-au gustat vreodata sperma, apoi despre asemanarile si deosebirile dintre mine si Mircea Badea. Desigur, nu putea lipsi femeia numarul unu in Romania, Magda Ciumac, si idiotii din trustul Antena1 care si-au luat teapa cu difuzarea meciurilor din LIga I si cele trei canala ale GSP TV.

Băieţii de la trafic.ro se mişcă repede

Cred că ultima oară cînd a fost necesar să instalez un script de trafic a fost acum cîţiva ani, pe cînd eram webdesignerul unei reviste acum defuncte. Atunci ţin minte că mi-a luat vreo 3 zile pînă am reuşit să fiu listat pe trafic.ro. Deşi consider că trafic.ro e porcărie, în sensul că nu prea mai au o organizare ca lumea a site-urilor listate acolo (numai uitaţi-vă la ce apare la secţiune bloguri), am zis totuşi să instalez scriptul, numai ca să mai am o sursă de statistici. Aşa că m-am pus pe treabă azi pe la ora 10, şi ce să vezi, în mai puţin de două ore totul era gata, site-ul aprobat tot! Wow, se mişcă băieţii. Dacă vreţi să vedeţi defalcat pe ore cum a decurs situaţia, daţi click pe screenshotul de mai jos.

Citeşte această însemnare şi altele similare pe NICOELSCUBLOG.RO

Noutăţi

Sper că vă place noua temă de pe www.nicolescublog.ro O să rămînă ceva vreme pe blog, pînă descopăr una mai haioasă. Am făcut cîteva modificări majore la blog şi vor mai exista. În fine, urmînd modelul altor bloggeri mai experimentaţi decît mine am renunţat şi eu la categorii. De acum înainte voi păstra numai tag-urile pentru că şi aşa erau prea multe categorii şi îmi era greu să stau la fiecare însemnare să le bifez pe toate. Vor rămîne însă categoriile pe mariusnicolescu.wordpress.com pînă la abandonarea sa.

Încă mai am de instalat pluginuri şi modificat chestii dar momentan eu zic că arată Ok. Aştept şi părerile voastre.

Citeşte această însemnare şi altele similare pe NICOELSCUBLOG.RO

NICOLESCUBLOG.RO

Da, după o noapte în mare parte nedormită am reuşit, în sfîrşit să trec tot blogul ăsta pe www.nicolescublog.ro. Evident că eu, mai puţin expert în tehnică, php şi alte alea am necesitat mult timp pentru a face chestia asta. În final, cu chiu, cu vai, a reuşit. Deci, de-acum înainte puteţi să intraţi direct pe www.nicolescublog.ro pentru a citi acest blog.
Dar, pentru a nu îmi pierde mulţi dintre cititorii pe care îi aveam deja, mutarea completă şi eventuala abandonare a acestui blog se va face treptat.
Astfel, începînd cu ziua de azi, toate însemnările de aici, vor apărea şi acolo, avînd un link de trimitere, toate însemnările “pe aceeaşi temă” vor trimite spre însemnările salvate pe nicolescublog.ro. Peste exact o lună aici vor continua să apară însemnări, însă nu integrale. Pentru a putea citi întreg articolul veţi fi redirecţionaţi către nicolescublog.ro. Peste exact două luni acest blog va rămîne şi aici, dar nu vor fi adăugate însemnări noi.
Dacă mă aveţi la bookmarks, sau prin feedreadere vă sfătuiesc să faceţi începînd de astăzi schimbarea, astfel încît să vă fie şi vău, cît şi mie mult mai uşor.

Pe aceeaşi temă:
Să pătimim înregistrînd domenii
Nicolescu se muta pe .ro
Bloguri curate - concluzii

Next Page →